Istoria-Epoca modernă.

Epoca modernă este o perioadă a istoriei omenirii, cuprinsă între perioada Evului Mediu și Epoca contemporană și care, definitoriu a fost o perioadă în care au avut loc schimbări profunde pe plan politic, cultural-ideologic, social și economic. Astfel, statul modern s-a îndreptat spre un model bazat pe principiul separării puterilor și guvernat de legifundamentale, după ale căror principii a tins să se desfășoare întreaga activitate a societății. Tot în această perioadă raportul între stat și individ s-a schimbat, supusul monarhului din perioada medievală devind un cetațean cu drepturi pe care statul modern a devenit obligat să i le apere.^[1]

Depinzând de regiune, această epocă a început la momente diferite, în cea mai mare parte în intervalul secolelor XV-XVIII.

PRINCIPALELE DESCOPERIRI:

Primul motor cu abur a fost proiectat în 1698 de Thomas Savery, un inginer englez. Acest motor era conceput să pompeze apa din mine, dar singura lui întrebuințare a fost să pompeze apa în casele înalte din Londra.

Termometrul din sticlă cu mercur este un termometru inventat Daniel Gabriel Fahrenheit 1718 și bazat pe dilatarea termică a mercurului într-un tub capilar de sticlă.

La maşina sa inventată în 1769, aburul trecea într-o cameră separată pentru condensare. Deoarece cilindrul nu era încalzit şi răcit alternativ, pirderile de căldură ale maşinii erau relativ scăzute. De asemenea, maşina lui Watt era mai rapidă. Aceste soluţii şi diversele îmbunătăţiri concepute de Watt au făcut ca maşina cu aburi să poată fi folosită într-o gamă largă de aplicaţii.
În perioada victoriana, locomotive cu abur puternice revoluţionaseră deja călătoria pe uscat. Maşinile cu abur au făcut posibile şi tipărirea ziarelor, torsul şi ţesutul textilelor şi acţionarea maşinilor de spălat în „spălătoriile cu aburi”. Maşinile cu abur puneau în mişcare caruselele, iar unii fermieri foloseau energia aburului pentru a ara pămîntul. Antreprenorii de curăţătorii aveau aspiratoare cu abur, şi la cele mai bune frizerii din oraşe existau chiar şi perii pentru masarea capului acţionate cu abur.

                                                           

James Watt (n. 19 ianuarie 1736 - d. 19 august 1819) a fost un matematician si inginer scotian, care a activat intr-o perioada de efervescenta a revolutiei industriale, ca fiind cel care a adus o importanta imbunatatire a functionarii masinii cu abur a lui Thomas Newcomen, prin inventarea camerei de condensare a aburului separata.

S-a nascut in localitatea Greenock din Scotia. Studiile si le-a terminat la Londra, Anglia, incepand si activitatea de fabricant de instrumente matematice (1754). A revinit pe plaiurile natale, in Glasgow, Scotia. A fost fabricantul de instrumente matematice folosite de Universitatea din Glasgow. Aici i s-a oferit sa repare o masina cu abur, de unde i-a incoltit ideea ameliorarii acesteia; astfel au aparut "camera separata de condensare a aburului" (1769) si "regulatorul de turatie al masinii cu abur" (1788).

În 1783, fraţii Montgolfier au efectuat primul zbor într-un balon cu aer cald. La aterizare, balonul a fost distrus de locuitorii oraşului Lyon, care îl luaseră drept un monstru extraterestru!

Bateria  electrica este un mediu electrochimic de stocare a energiei. La descărcare se transformă energia chimică (stocată) în energie electrică cu ajutorul unei reacții (redox) electrochimice.^[1] De la inventarea primei baterii, așa numita pilă voltaică, în anul 1800 de către fizicianul italianAlessandro Volta, și, în special, de la apariția celulei Daniell în 1836, bateriile au devenit o sursă de electricitate comună multor aplicații atât din aria casnică, cât și din aria industrială. Conform unei estimării realizate în anul 2005,^[2] industria dedicată acestora generează la nivel global 48 de miliarde de dolari americani, cu o creștere anuală de 6%

 Rărboiul mecanic de țesut cea mai importantă invenție aparține lui Joseph Marie Jacquard, care în 1804 - 1808 a realizat mecanismul de comandă automată individuală a ițelor, ceea ce a permis obținerea unor țesături cu desene complicate și variat colorate.

Schema unui război de țesut

Despre Podul Suspendat Menai din Gweynedd-Anglesey, Tara Galilor, se poate spune ca este prima constructie care a reusit sa imblanzeasca furioasa si neimblanzita stramtoare Menai, legand uscatul de insula Anglesey. Chiar din prima jumatate a secolului al XIX-lea un asemena proiect a ajuns in atentia autoritatilor, fiind indelung dezbatut, numai ca nu s-a ajuns la absolut niciun consens in acest sens. Iar situatia era din ce in ce mai critica: turmele de vite treceau doar prin apa, inotand si mugind speriate, in timp ce curentii periculosi si mareele faceau aproape imposibila traversarea cu feribotul si, mai ales, puneau in pericol multe vieti omenesti.

Astfel, un pod suspendat trebuia sa fie, inainte de toate, indeajuns de inalt cat sa permita navelor sa treaca. Intr-un final, s-a ajuns la un consens, drept pentru care s-a decis angajarea, in anul 1810, a marelui inginer constructor de canale si drumuri Thomas Telford. Peste noua ani, si anume in 1819, au fost demarate si lucrarile de constructie la podul integrat in ceea ce urma sa devina drumul A5, dintre Londra si Holyhead. Podul Suspendat Menai a fost, de altfel, prima constructie de acest gen din lume si, curand de la realizarea sa, a devenit si cel mai lung pod din lume, avand 305 metri, acest statut avandu-l timp de cativa ani. Dincolo de toate aceste detalii tehnice, nu putem sa nu remarcam, de asemenea, si frumusetea acestui pod ce stavileste furia stramtoarei Menai.

Important de mentionat este faptul ca deschiderea dintre cei doi piloni de sprijin este de 176 metri, podul servind circulatiei rutiere si unei cai pietonale ce se afla la o distanta de 30 metri deasupra cotei atinse de flux. La inceput, podul a fost ancorat cu lanturi de fier, acestea fiind tinute de tunelurile sapate in stanca, la fiecare cap. In anul 1825, aveau sa fie finalizate si rampele de acces ce fusesera realizate din piatra. Cat despre sectiunea centrala a podului suspendat Menai, aceasta are nu mai putin de 23 de tone. Atunci cand s-a construit podul, sectiunea centrala a fost adusa pe apa, la bordul unei salupe si ridicata de 150 de muncitori. Urmatorul pas a constat in ancorarea sa, cu ajutorul lanturilor de la fiecare cap in parte. In tot acest timp, intreg procesul de ansamblare era in acord cu muzica fanfarei, cand, intr-un final, multimea a inceput sa se bucure caci ultima legatura pe malul dinspre Anglesey fusesera facuta.

                                         

Turbina apa (turbine hidraulice) - motor de procesare apoasă energie mecanică de apă pe o mișcare de rotație cu ajutorul unui rotor cu palete. Utilizat în principal în hidroenergetice de a conduce generatoare . Clasificate ca: motoare hidro , motoare curge .

Predecesorul de și model pentru turbine de apă a fost o roată de apă . Prima turbina construit B. Fourneyron în 1827 , dar numai îmbunătățiri ulterioare permis pentru uz industrial. Terenuri poloneze în Dowspuda francez Filip de Girard instalat în 1828 . inventa a turbinei. A fost o companie turbină-stoc , cu sistem rotor de pulverizare pełnoobwodowym de lucru în ax vertical ^[1] . Acest turbină a fost folosit pentru a conduce mașini de treierat. În 1849 a stabilit o turbina Francis , în 1880 turbine Pelton , în 1912 turbine Kaplan 

Sir Henry Bessemer (n. 19 ianuarie 1813 - d. 15 martie 1898) a fost un inginer, inventator și om de afaceri englez. Este cunoscut în special pentru procedeul de fabricare a oțelului care îi poartă numele (procedeul Bessemer).

Alfred Nobel (1833-1896) este celebru atât pentru inventarea dinamitei şi pentru alte 355 de invenţii, cât şi pentru legendarul premiu care îi poartă numele şi care se decernează anual de mai mult de 100 de ani pentru domeniile literatură, fizică, chimie, economie, medicină şi pentru pace.S-a născut la Stockholm la 21 octombrie 1833, tatăl său, Immanuel Nobel, fiind un prosper inginer constructor şi om de afaceri, mama sa, Andrietta Ahlsell, provenind dintr-o familie bogată.      În 1867 îşi brevetează invenţia sub denumirea de dinamită, pentru a cărei explozie controlată chimistul a inventat şi detonatorul bazat pe aprinderea unui fitil.

                                                                 

Fizicianul englez Humphry Davy a produs un arc electric pentru iluminat, pentru prima dată în 1808, dovedind că ceea ce el a numit electric "arc" lămpi ar putea produce o lumină mult mai luminos și mai intens decât alte surse de lumina care au fost folosite la momentul respectiv.Lămpi cu arc electric ar putea fi astfel folosite pentru a face faruri de-a lungul coastelor mult mai vizibile sau pentru a ilumina site-uri mari de construcții sau în alte zone publice.

O clădire industrială a fost localizat în imediata vecinătate a obiectelor care urmează să fie aprinse și utilizate pentru a stoca dinamurile de filare care alimentate lămpile cu arc. Aceste generatoare - cunoscut sub numele de mașini de magneto-electric - au fost grele, dar nu foarte puternic si folosit magneți permanenți. Mașinile produs abia 700 Watts, deși generatoarele de cântărit aproape 2.000 de kilograme. În plus, generarea de energie electrică a fost supusă unor limite foarte stricte, deoarece magneții permanenți de oțel care au fost folosite a produs doar un câmp magnetic slab. Ei au pierdut repede magnetismul lor, de asemenea, ca urmare a vibrațiilor provocate de operație. Aceasta a fost situația în care Werner von Siemens a inceput cercetarile sale sistematice. O viteză de rotație mai mare pentru ancora și generarea de câmpuri magnetice puternice au fost factori decisivi în succesul său la dezvoltarea în continuare mașini magneto-electric. Pionierat ancora dublu-T dezvoltat de Werner von Siemens pentru telegraf lui pointer a fost baza pentru viteze de rotație mult mai mari în dinamuri, deoarece designul său a oferit o rezistență mecanică suficientă.În același timp, Werner von Siemens a fost elaborarea raportului său "La transformarea energiei mecanice în curent electric, fără aplicarea de magneți permanenți", care a fost prezentat de către prietenul său Heinrich Gustav Magnus înainte Academia de Științe prusac pe 17 ianuarie 1867 . Acest lucru a adus descoperirea genial de Werner von Siemens în atenția experților din domeniu.

                                                            

Nikolaus August Otto (1832-1891) este un inventator german care (pe baza principiului care îi poarta numele) a realizat primul motor cu aprindere interna, în patru timpi, utilizabil pe scara larga.

Otto s-a nascut în Germania, în localitatea Holzhausen. Dupa ce a vazut motorul proiectat si construit de inventatorul francez Etienne Lenoir în 1859, 323j913d întrezarindu-i uriasul potential tehnic, Otto a început o serie de experimentari asupra motoarelor cu ardere interna, experimentari care aveau sa duca la proiectarea si constructia primului motor modern, care a ramas, în principiu, nemodificat pâna astazi.

Otto a construit primul motor bazat pe proiectul lui Lenoir în 1861. si-a unit apoi fortele cu industriasul german Eugen Langen si în 1864 au înfiintat o companie, lânga Koln, în care au construit primul motor în 1867. Primul motor produs de Otto a fost un motor în doi timpi în care amestecul carburant înlocuieste, în acelasi timp al ciclului de functionare, gazele arse în ciclul de functionare precedent. Acest motor era mult mai eficient decât motorul lui Lenoir, deoarece motorul Otto realiza compresia amestecului carburant înainte de ardere.În 1876 Otto si Langen au anuntat punerea la punct a unui nou motor, motorul în patru timpi. În al treilea timp al functionarii sale, pistonul transmitea puterea degajata prin explozia gazelor catre arborele cotit al motorului, iar în al patrulea timp pistonul era folosit pentru evacuarea gazelor arse. Noul motor, silentios si eficient, si-a gasit imediat locul în industrie, ramânând drept model pentru cele mai moderne motoare cu combustie interna existente astazi în lume.  

In 1877, Carl von Linde a obținut un brevet pentru frigider sau de la Oficiul German de Brevete Imperial 
727650 (SUA) a emis 12 mai 1903 pentru procesul de oxigen Linde 
728173 (SUA) a emis 12 mai 1903 pentru Aparate pentru proces

Werner von Siemens (1816-1892) a fost inginer, inventator și industriaș german. Fondează în anul 1847 împreună cu un alt industriaș, Halske, Societatea Siemens-Halske cu obiect de activitate instalarea liniilor telegrafice.

Werner von Siemens

Are mari contribuții în domeniul mașinilor și acționărilor electrice cum ar fi: indusul în dublu T care a crescut randamentul generatoarelor și motoarelor electrice (1856), primul alternator electric (1878), principiul autoexcitației generatoarelor de curent continuu (1867), principiul reversibilității mașinilor electrice (1867).

A construit primul tramvai cu alimentare electrică prin cele două șine (1870), prima locomotivă electrică(1879), și primul război de țesut cu acționare electrică (1879).

Siemens este cel care propune watt-ul ca unitate de putere (1882). De asemeni el este cel care dă denumirea de electrotehnică pentru electricitatea tehnică.

Totuşi, prima armă evocată prin acest calificativ este mitraliera. Strămoşul ei cel mai îndepărtat este o armă alcătuită din mai multe guri de foc montate paralel pe un car de luptă, din secolele al XIV-lea – al XV-lea, numită ribaudequin, chariot a orgue sau orgă. În 1860, americanulRichard Gatling inventează un tun cu butoiaş de calibru mic, folosit în Războiul de Secesiune.

Mărirea numărului de guri de foc înseamna construirea unei arme multiple, dar nu şi automate. O astfel de armă trebuie să utilizeze o parte din energia degajată de explozia prafului de puşcă pentru a efectua lucrul mecanic de expulzare a cartuşului, punerea altuia în locul lui, efectuarea tirului etc. Acest tip de armă, o adevarată mitralieră , a fost inventată în 1883 de englezul de origine americană Hiram Stevens Maxim.

Primele motoare moderne cu benzină cu adevărat eficace au fost realizate de Karl Benz, invenție patentată pe 29 ianuarie 1886, pe care a utilizat-o la o mașină cu trei roți. În 1885, Gottlieb Daimler realizează un motor cu ardere internă, care utiliza drept combustibilbenzina și în anul următor, împreună cu Wilhelm Maybach, proiectează un automobil care să nu mai semene cu un vehicul tras de cai și prevăzut cu un astfel de motor.

Clément Ader (patru.2.1841-5.03.1925) ^[1] a fost un inventator francez și inginer care sa născut în Muret , Haute-Garonne (o suburbie îndepărtată de Toulouse), și a murit în Toulouse . El este amintit în primul rând pentru activitatea sa de pionierat în domeniul aviației .După aceasta, el a apelat la problema zborului mecanic și până la sfârșitul vieții sale a dat de mult timp și bani pentru asta. Folosind studii de Louis Pierre Mouillard (1834-1897) pentru zborul de păsări, el a construit primul aparat de zbor în 1886, Eole . A fost un design liliac ca condusă de un ușor motor cu aburi din propria sa invenție, cu 4 cilindri in curs de dezvoltare de 20 de cai putere (15 kW), conduce un patru-lamă elice . Motorul cântărea nu mai mult de 4 kg / kW (7 lire sterline pe cai putere). Aripile au avut o durată de 14 m (46 ft). All-up greutate a fost de 300 kg (650 lb). La 9 octombrie 1890 Ader a încercat un zbor de Eole. Este acceptat faptul că aeronava a decolat, atingand o inaltime de 20 de cm, (8 in) și a zburat necontrolat de aproximativ 50 m (160 ft), ^{[4] [5] [6] [7]} 13 ani înainte de frații Wright .

Daimler și inginer șef Maybach preferat să producă automobile și au reacționat împotriva Duttenhofer și Lorenz, în special. Maybach a fost respinsă ca un membru al Consiliului de administrație și a părăsit compania la 11 februarie 1891, și-a continuat munca sa de design de la casa lui, finanțat de către Gottlieb Daimler. La sfârșitul anului 1892, el a înființat un magazin în sala de bal a fost Hermann hotel și Winter Garden, unde a angajat 17 de muncitori, dintre care cinci au fost plătite de către Daimler.

                                               

          Guglielmo Marconi patentează radioul.

Guglielmo Marconi (n. 25 aprilie 1874 la Bologna - d. 20 iulie 1937 la Roma) a fost inginer şi fizician italian, inventatorul telegrafiei fără fir şi a antenei de emisie legate la pământ, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1909 împreună cu Karl Ferdinand Braun, pentru contribuţiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir.

Viaţa

Guglielmo Marconi s-a născut la Bologna, Italia pe 25 aprilie 1874, ca al doilea fiu al italianului Giuseppe Marconi şi al Anniei Jameson, fiica lui Daphne Castle din ţinutul Wexford, Irlanda. A studiat la Bologna, Florenţa şi Leghorn.

În anul 1894, a realizat o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu, brevetat în 1896, iar în anul 1901, prima radiocomunicaţie telegrafică transatlantică. A mai inventat un detector magnetic (1902) şi o antenă direcţională orizontală (1905).

Lucrări în domeniul radio

În tinereţe, Marconi a fost interesat de ştiinţă şi electricitate. Una din descoperirile acelei perioade în acest domeniu a venit din partea lui Heinrich Hertz, care, începând cu 1888, a demonstrat că se pot produce şi detecta radiaţii electromagnetice-cunoscute astăzi ca "unde radio", la acea vreme denumite "unde hertziene" sau "unde eterice". Moartea lui Hertz în 1894 a condus la publicarea unor recenzii ale descoperirilor acestuia, ceea ce i-a stârnit lui Marconi interesul. I s-a permis să studieze în acest domeniu cu profesorul Augusto Righi, un fizician de la Universitatea Bologna, care efectuase cercetări asupra lucrărilor lui Hertz.

Primele dispozitive experimentale

Marconi a început să efectueze experimente, construindu-şi singur mare parte din echipament în podul casei sale de la Villa Griffone din Pontecchio, Italia. Scopul său era acela de a utiliza undele radio pentru a crea un sistem practic de "telegrafie fără fir"-adică de a transmite telegrame fără fire de legătură, aşa cum era cazul cu telegraful electric. Aceasta nu era o idee nouă-numeroşi alţi cercetători exploraseră domeniul tehnologiilor telegrafiei fără fir în precedenţii 50 de ani, dar nimeni nu avusese succes pe piaţă. Marconi nu a descoperit niciun principiu nou şi revoluţionar cu sistemul său telegrafic fără fir, ci a pus laolaltă şi a îmbunătăţit o serie de fapte, le-a unificat şi le-a adaptat sistemului său. Sistemul lui Marconi avea următoarele componente:

A relatively simple oscillator, modelat îndeaproape după cel proiectat de Righi, la rândul său similar cu ceea ce a folosit Hertz;

Un cablu plasat la înălţime deasupra solului;

Un coeror, variantă modificată a dispozitivului original al lui Edouard Branly, îmbunătăţit pentru creşterea sensibilităţii şi fiabilităţii;

O cheie de telegraf pentru a opera transmiţătorul pentru trimiterea de impulsuri scurte şi lungi, corespunzătoare liniilor şi punctelor din alfabetul Morse;

Un registru telegraf, activat de coeror, care înregistra punctele şi liniile primite în Morse pe o bandă de hârtie.

Configuraţii similare cu oscilatoare şi coeroare fuseseră încercate şi de alţii, dar multe nu reuşeau să obţină distanţe de transmisie mai mari de câteva sute de metri. Nu toţi însă se opreau la aceste distanţe în domeniul transmisiunilor fără fir.Când a crescut vertical de la sol, cu pilot în vara lui 1907, giroplan nr.1 construit de Louis și Jacques Breguet, în asociere cu profesorul Charles Richet a trebuit să fie stabilizat cu un om staționate la extremitatea de fiecare dintre cele patru arme de sprijin rotoarele. Nu se poate, prin urmare, să ia credit pentru a fi primul elicopter pentru a face un zbor gratuit, chiar dacă ajutoarele de la sol au contribuit cu nimic la puterea de ridicare a rotoarelor; dar aceasta a fost prima masina de a se ridica, cu un pilot, pe verticală de la sol prin intermediul unui sistem de rotație, aripă de ridicare. Practic, masina Breguet a constat dintr-un șasiu centrale dreptunghiular de tuburi din oțel sprijinirea grupului motopropulsor și pilot; de la fiecare colț al acestei șasiu acolo radiat un braț, de asemenea, de construcții tub de oțel, la extremitatea de care a fost montat un rotor cu 4 lame biplan-țesături acoperite, facand un total de 32 de suprafețe de ridicare mici. O pereche de rotoare diagonal opuse rotite în sensul acelor de ceasornic, cealaltă pereche se deplasează în sens antiorar. Pilotul, M.Volumard, a fost ales reputația de cel puțin parțial, din cauza staturii sale mici - el cântărește doar 68 kg.Autoritățile diferă față de data primei zbor mașinii Breguet de la Douai, 24 august și 19 septembrie 1907 fiind cotat cu asigurare egal; Cu această ocazie, aeronava a crescut la aproximativ 0.60m. Ia-off la unele 1.50m fost realizată în timpul unui test de la 29 septembrie, și înălțimi similare au fost atinse în mai multe teste ulterioare, dar aeronava Breguet-Richet nu a fost nici controlabil nici acționare în plan orizontal.

Când a crescut vertical de la sol, cu pilot în vara lui 1907, giroplan nr.1 construit de Louis și Jacques Breguet, în asociere cu profesorul Charles Richet a trebuit să fie stabilizat cu un om staționate la extremitatea de fiecare dintre cele patru arme de sprijin rotoarele. Nu se poate, prin urmare, să ia credit pentru a fi primul elicopter pentru a face un zbor gratuit, chiar dacă ajutoarele de la sol au contribuit cu nimic la puterea de ridicare a rotoarelor; dar aceasta a fost prima masina de a se ridica, cu un pilot, pe verticală de la sol prin intermediul unui sistem de rotație, aripă de ridicare. Practic, masina Breguet a constat dintr-un șasiu centrale dreptunghiular de tuburi din oțel sprijinirea grupului motopropulsor și pilot; de la fiecare colț al acestei șasiu acolo radiat un braț, de asemenea, de construcții tub de oțel, la extremitatea de care a fost montat un rotor cu 4 lame biplan-țesături acoperite, facand un total de 32 de suprafețe de ridicare mici. O pereche de rotoare diagonal opuse rotite în sensul acelor de ceasornic, cealaltă pereche se deplasează în sens antiorar. Pilotul, M.Volumard, a fost ales reputația de cel puțin parțial, din cauza staturii sale mici - el cântărește doar 68 kg.Autoritățile diferă față de data primei zbor mașinii Breguet de la Douai, 24 august și 19 septembrie 1907 fiind cotat cu asigurare egal; Cu această ocazie, aeronava a crescut la aproximativ 0.60m. Ia-off la unele 1.50m fost realizată în timpul unui test de la 29 septembrie, și înălțimi similare au fost atinse în mai multe teste ulterioare, dar aeronava Breguet-Richet nu a fost nici controlabil nici acționare în plan orizontal.

În 1908 colaborarea Breguet-Richet a produs o nr.2 giroplan , propulsat de un motor Renault 55hp și având două înainte-inclinare rotoare 2-lama cu un diametru de 7.85m și, în plus, aripi fixe oferind un plus 50m ² de ridicare suprafață.

K.Munson "elicopter si alte Giravioane Din 1907", 1968

În cele din urmă, după ce la începutul secolului, o nouă centrală electrică usoare au devenit disponibile. Echipat cu primele automobile și avioane-box zmeu, motorul pe benzină a început să se dovedească. În 1907, la patru ani după frații Wright au zburat primul avion controlabil, designerul francez Louis Breguet a construit un elicopter primitiv, care ar putea ridica un om în aer.

A fost o perioadă de înflorire a artelor și științelor în Franța. Desi primul avion a fost transportat cu avionul în Statele Unite, pentru primul deceniu francezii, cu pasiune și entuziasm galic, a condus lumea în cercetare și progres în domeniul aviației.Elicopterul a fost un caz la punct, pentru primele mașini de zbor au fost franceză.Inspirația a derivat, probabil, de la "Trium-Virat elicoidale" cincizeci de ani înainte.

Un purist s-ar putea bate joc de primele hameiului în anul 1907 ca de fapt nu fi zboruri, deoarece masina a avut loc stabil de patru asistenți pentru a preveni orice mișcare haotică. Dar Breguet-Richet giroplan nr.1 a luat o Monsieur Volumard - ales pentru greutatea sa de lumină - în aer pentru prima dată la 24 august, 1907 Mașina a crescut doar la o înălțime de aproximativ doi metri, a rămas în aer timp de un minut. Din nefericire, nu a fost suficient de stabil sau controlabile pentru zbor liber, și testarea în cele din urmă a fost întrerupt în favoarea construirii unui complet nouă mașină.

În anul următor, Breguet a produs de-al doilea elicopter sa. Acesta a fost mobilat cu rotoare de 25-picior gemene, alimentat de un motor Renault de 55 de cai putere, cu un set de aripi biplan pentru o bună măsură. La 22 iulie 1908, acesta a crescut pe verticală la înălțimea respectabil de 4,5 m și a zburat pentru o perioadă scurtă de timp, se pare sub control, dar mașina a fost complet distrus la aterizare.

C.Gablehouse "Elicoptere și Autogiros", 1969