Realismul

Realismul este curentul literar în care se susține crezul că arta este chemată să reflecte realitatea obiectiv, veridic, fără să o înfrumusețeze. Ca doctrină estetică și modalitate artistică, realismul s-a născut ca o reacție împotriva romantismului. În literatura română, creația de tip realistcorespunde celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea și primei jumătăți a secolului XX (parțial).

Curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie la subiectivitatea, exaltarea, excesul de reverie a spiritului romantic, reacţie detreminaţă de marile desoperiri ştiinţifice. Principiu fundametal al realismului este redarea în manieră credibilă, veridică a realităţii, cu obiectivitate şi spirit de observaţie, pe un ton impersonal, neutru.  

Trăsături:

• pricipiul mimesisului şi al verosimilităţii: inspirată din fapte reale, opera realistă expune nu fapte care s-au petrecut într-adevăr, ci evenimente fictive, dar prezentate ca şi cum s-ar fi putut produce, în mod credibil, verosimil;

• prezentarea moravurilor unei epoci, atenţia fiind concentrată asupra detaliilor, iar intenţia – de a surprinde epoca în complexitatea ei.

• preferinţa pentru o tematică socială

• prezentarea individului în relaţiile sale cu mediul social în care trăieşte, al cărui produs este: de aceea personajul nu mai este excepţional în situaţii excepţionale (ca la romantici), ci are o condiţie socială mediocră, astfel încât operele realiste sunt mărturia faptului că omul simplu are o existenţă la fel de dramatică şi de complexă.

• crearea unor personaje tipice în situaţii tipice, personajele realiste fiind complexe şi având dinamică interioară; interesat de aspecele realităţii imediate, scriitorul realist alege ceea ce este reprezentativ pentru epoca aleasă. Exemple: parvenitul, arivistul, seducătorul, avarul femeia aduterină.

• caracterul de frescă al operelor, monografii ale lumii prezentate

• preferinţa penru un stil sobru şi refuzul celui împodobit, cu scopul prezentării cât mai fidele a realităţilor

• cultivarea observaţiei în descrierea realităţii sau în portretele personajelor, observaţia vizând precizia ştiinţifică

• tehnica detaliului, cu scopul de a realiza descrieri sau portrete verosimile

• preferinţa, la nivel naratologic, penru naraţiunea la persoana a III-a, pentru un narator obiectiv, impersonal, omniprezent, omniscient, căruia îi corespund o perspectivă auctorială, o viziune naratologică „din spate” şi focalizarea zero.